Everybody has a plan... until they get punched in the face.(Mike Tyson)
Nu vă gândiţi la mine ca la un om violent. Nu sunt. Dar uneori am o poftă neînţeleasă de a da în stânga şi în dreapta... aşa cum face Dumnezeu sau mai bine zis, viaţa asta. Da. Aşa îi lasă viaţa pe unii să trăiască... dându-le câte un şut în fund, un pumn în faţă. Un fel de up and down, ai zice. Din alt unghi ai crede că doar aşa pot supravieţui unii, numai cu ajutorul vieţii: un şut să te ridici, un pumn ca să cazi.
Pot privi spre o persoană şi să constat că faţa lui practic imploră sau cerşeşte pumni. Poate din bun simţ faţă de felul în care îi tratează pe ceilalţi, din dorinţa de a potoli acea autoflatare cretină ce dă în penibil de care acel om dă dovadă. Nu ştiu niciodată precis de ce uneori când privesc un om simt nevoia asta...de a-i retuşa faţa şi, mai ales, zâmbetul cocalaresc de pe chip.
Cert este că în acelaşi timp altcineva poate spune că am eu o problemă şi că e ok, că acea persoană nu pare a cere pumni... şi că ar mai trebui să îi las şi pe alţii să trăiască.
Da, după cum spuneam: totul ţine de unghiuri. Poate privesc eu prea direct problema.
Am plecat să împart nişte pumni.
Eros.
